Renasterea – Peter Burke

Renasterea sau reconstituirea mitului antic al vechii reintoarceri a reprezentat o descoperire a culturii antice prin care s-a modificat fundamental imaginea lumii si a omului, a societatii si a statutului, o miscare cu centrul in Italia, care s-a extins mai apoi in restul Europei.

Renasterea in sensul vehiculat astazi reprezinta de fapt o creatie a secolului al XIX –lea si a fost conceputa ca fiind o epoca a spiritului, opusa materialismului vremii sale.

O important problema a renasterii a fost daca aceasta a marcat cu adevarat inceputurile epocii moderne si o ruptura de Evul Mediu sau a existat mai degraba o repetitivitate a Renasterii in cultura europeana. Renastere ce pare a fi „descentrata” si caracterizata de o pluralitate culturala (o cultura crestina in primul rand, dar si aminoritarilor arabi si evrei) precum in „interprindere europeana colectiva” a avut ca prim scop schimbul cultural. Un schimb cultural care a acordat atentie si periferiilor, acolo unde modele venite din centre erau receptate prin asimilare, adaptare si sincretism.

In opinia lui Peter Burke cultura europeana coexista cu cea bizantina si islamica cu care interactioneaza activ. La fel precum cultura europeana, cultura bizantina si cea islamica au trecut si ele prin niste faze de inovare, asta demonstreaza faptul ca Renasterea nu a fost un fenomen care sa fi avut o manifestare izolata in partea occidentala a Europei ci a cuprins teritorii si patii largi central-est europene precum Ungaria sau Polonia.

Inainte de a antrena texte, creatii culturale si imagini miscarea renascentista a antrenat populatii.

Renasterea nu a fost produsa doar de venirea din est a invatatilor greci, ce au sosit in apus in contextul unei presiuni crescande a turcilor otomani ci a fost completata decisiv de inca trei mari „diaspore”.

O prima diaspora a fost cea a artistilor, umanistilor si a negustorilor italieni interesati de propria lor patrie care au contribuit la starnirea interesului in randul vecinilor sai. O a doua diaspora a fost cea germana care a avut un rol semnificativ in tiparitura si comertul cu carte si nu in ultimul rand cea de-a treia diaspora a fost cea olandeza din zonele baltice care s-a remarcat cu pictor si sculptori care au adus un nou avant artei europene.

Receptarea curentului renascentist este o alta problema importanta pe care autorul Peter Burke o pune pe foaie. Dupa opinia autorului Renasterea a reprezentat un curent cu o puternica incarcatura  creativa fapt pentru care receptarea acestea in randul populatiei medievale a presupus un proces opus traditiei si a valorilor sale. Pentru a intari cele spuse de el, Peter Burke il citeaza pe Lucien Febvre, care respinge conceptul de imprumut afirmand ca „artistii si scriitorii secolului al XVI-lea au combinat, adaptat si transpus, producand ceva care era in acelasi timp compozit  si original”.

Raspandirea curentului renascentist a avut la baza mai multe modele. Un prim model este cel al impactului – miscare ce penetreaza o regiune dupa alta. Un al doilea model este cel epidemic in care diferite zone se molipsesc de Renastere formand noi focare. Modelul comercial este si el expus de Peter Burke in cartea sa, un model comercial bazat pe ideea importului si exportului de carti, opere de arta dar si idei.

Modelul hidraulic este vazut de Peter Burke in miscarea de raspandire, influenta, canale si absorbtie a curentului renascentist, asemenea unei inundatii si a efectelor sale.

Revenind la ideea de receptare a Renasterii aceasta poate fi privita ca o asimilare totala a valorilor culturii antice indirecta, mediata de patru filtre majore: filtrul roman (romanii au preluat cultura greaca si au adaptat-o propriilor necesitati), filtrul bizantin si arab (astfel a fost receptata vechea cultura greaca in Evul Mediu), filtrul medieval (punerea Evului Mediu de catre renascentisti intr-o paranteza nu poate fi vazuta „per se”) si filtrul italian (fiind debutantii acestei miscari culturale, restul Europei a receptat Antichitatea prin intermediul italienilor).

Fie ca vorbim de curti nobiliare sau regale, de manastiri, cancelarii, universitati sau corespondenta directa si raspandirea cartii tiparite observam ca Renasterea nu este numai un fenomen care se desfasoara doar la centru ci si la periferie deoarece propagarea acesteia este tributara in primul rand contactului de la om la om.

Renasterea timpurie debuteaza cu primii ei contribuitori Petrarca, Boccaccio, Brunelleschi, Masaccio, Donatello care, practic redescopera Antichitatea.

Se observa faptul ca reformatorii provin dintr-o cultura pe care doresc sa o schimbe dand astfel nastere unui paradox. Un paradox prin faptul ca desi acestia reprezinta practic noul val ei raman totusi tributari unei culturi medievale ce se caracterizase prin arta gotica, stilul cavaleresc si filosofia scolastica. Asta ne demonstreaza ca vechea cultura continua sa existe imbinandu-se armonios cu noul curent patruns in societate.

Modalitatea in care aceste doua culturi, aparent contradictorii, cea medievala si cea renascentista, coexista pare sa isi gaseasca raspunsul in directia istoricului Johan Huizinga care observa o evolutia aproape organica a acestor doua curente si nu o schimbare radicala.

Totusi, in spatiul italian vechea cultura medievala exista la un nivel mai restrans decat in restul Europei occidentale astfel ca noul curent patrunde in profunzime straturile culturale ale societatii impunand noi curente de gandire total diferite de cele vechi – astfel asistam la un nou paradox, vechiul curent antic devine acum un nou curent hibrid, gata sa revolutioneze intreaga lume.

Desi perioada Renasterii tarzii, specifice perioadei 1530-1630 este vazuta ca fiind finalul miscarii renascentiste sub impactul Reformei si Contrareformei, se pare ca in acest interval istoric indivizii si grupurile din mai multe parti ale Europei aduc cele mai personalizate si mai pronuntate contributii culturale, dand astfel noului curent o valoare cu adevarat locala.

In aceasta perioada periferiile se desprind de centru, facand ca noua treapta culturala sa isi caute originalitatea. Astfel noul curent cultural tinde sa se desprinda total de ideile antice ce au precedat Renasterea si sa creeze o noua epoca mai complexa ce pare sa evolueze distinct de fostele exprimari culturale din trecut.

Renasterea a aparut in sanul unei mici grupari de carturari si artisti pentru ca mai apoi sa devina o moda ce reprezenta elitele europene si sa se sfarseasca ca un val cultural ce va revigora intreg mapamondul. A inceput in Italia, a continuat in Franta  si a reprezentat intrarea civilizatiei europene intr-o noua etapa.

Declinul Renasterii nu s-a petrecut brusc el s-a diluat treptat, natural pana cand artele, inclusiv arhitectura sa se cufunde intr-un nou teritoriu, unul futurist. In ceea ce priveste umanismul acesta a continuat sub sub diferite forme pana in prima jumatate a secolului XX.

sursa: Peter Burke, Renasterea europeana: centre si periferii, Editura Polirom, Iasi, 2005.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s